Conu' Mircea

Frumoasă și bogată este pajiștea noastră botoșăneană! Iarbă multă,  flori multicolore, frasini, stejari, arbuști, mărăcini, scaieți și ale multe minunății domestice sub razele blânde alee aceluiași soare măreț.

Conu' Mircea, alias Mircea Pușcașu di Botoșani, aciuat în urbe de pe plaiurile Basarabiei de Hănești, frate de suferință cu mai cunoscutul Viorel Ilișioi, familist și cetățean onorabil, face, de mai multă vreme, o figură interesantă, cunoscută în brațele concitadinilor săi.

Spun cunoscută, fără a căuta cu obstinație publicitatea dar, în circumstanțele date, acel Mircea nelipsit de la aproape mai toate activitățile, acțiunile sau întrunirile, publice, cultural-sociale ale mărețului burg. Fără a deranja etajerele sau panoul de perete, ascultă, notează, fotografiază, cumpără cărți, ziare, reviste, monede, timbre, brichete, chibrituri, autografe, interviuri. Cunoaște oameni diverși, interesanți, chiar personalități, fără emfază, cu naturalețe. Adună, ca un bondar melifer, fișează, așază, în insectarul său, aproape secret, memoria fluidă a eternității efemere. El este amprenta vie că, pe aceste meleaguri, au loc ființe și lucruri, evenimente, oarecum, interesante!

Conu' Mircea este, cum s-ar zice, un colecționar al clipei, un om, fără prea multe școli cu etaj, dar făcute la zi, un autodidact învederat, neobosit.

Colecționarii, sânt, de regulă, indivizi inteligenți, culturali, dar în primul rând potenți financiar. Fără a le avea pe toate, mai ales, banii.., conu' Mircea face o figură distinctă, particulară și cu atât mai interesantă. Punctele sale forte sunt discreția și bucuria aceea intimă, ingenuă, de colecționar. Printre perlele, briliantele agoniselii sale perpetue se numără colecția de chibrituri. Aviz amatorilor. Nu fetița cu chibriturile, băiatul cu chibriturile!

Mihai Cornaci, un Om între oameni!

 

   Sâmbătă, 20 aprilie, 2024, orele 11.00, la Sala de lectură a bibliotecii „Mihai Eminescu”, din Botoșani, va avea loc prezentarea volumului enciclopedic „Omagiu Poetului.   Contribuții botoșănene’. Album-catalog 1850-2022, medalii, colecții.., un omagiu peste timp adus poetului național Mihai Eminescu. Autor Mihai C.V. Cornaci, consilier al Societății Numismatice Române.

 La Mulți ani, Domnule profesor!

“Născut la 12 aprilie 1940, la Reșița, jud. Caraș-Severin, a urmat studii primare, gimnaziale și liceale în orașul natal. În anul 1962 își ia licența în teoria literaturii, critică literară și folclor la Facultatea de Filologie, Universitatea din București, după ce, în 1958, fusese exmatriculat din rațiuni politice aberante. În 1980 își susține doctoratul la Facultatea de Limba și Literatura Română din universitatea bucureșteană. Încă din anul absolvirii rămâne asistent și apoi lector la Catedra de teorie literară și literatură comparată a Facultății de Litere. În perioada 1990-2010 este profesor la această catedră, pe care o conduce între anii 1990-2006. A predat de asemenea cursuri de Teoria literaturii la Facultatea de Limbi Străine și a ținut seminare și cursuri speciale pentru studenții Facultății de Filologie (devenite ulterior Facultatea de Limba și Literatura Română). Din 1991 este conducător de doctorate în Teoria literaturii şi Teoria criticii.

Cariera sa este marcată de întâlnirea cu marele profesor și critic Marcel Raymond și de contactul cu Grupul de la Geneva, prilejuite de obținerea a două burse: una în 1972, Pro Helvetia, de 45 de zile, urmată, de o a doua, la inițiativa lui Marcel Raymond, de 90 de zile, la Universitatea din Geneva. Cele două scurte stagii la Geneva sunt decisive în formația și concepția sa despre literatură și despre critica literară. Prin intermediul lui Marcel Raymond cunoaște o serie de mari profesori și critici din Franța și din Statele Unite, cu care o purtat o corespondență edificatoare: Jean Rousset, Jean Starobinski, Georges Poulet, Jean-Pierre Richard, J. Hillis Miller etc. Alte două burse îi vor permite stagii de studiu în America, la University of California, Irvine („Fulbright“, 1995) și în Germania, la Universitatea din Konstanz (bursă DAAD 2001).

Anticipând, intuitiv, reperele teoretice și metodologice elaborate de „Școala de la Geneva“ sub numele de „critică a conștiinței“, cu care a avut o certă afinitate, Mircea Martin a practicat încă din anii ’60 o critică de identificare. Acestei opțiuni metodologice i-a rămas credincios, cu nuanțe și rezerve însă. În mod firesc a fost apoi receptiv la „reader response theory“ a germanului Wolfgang Iser, precum și la provocările epistemologice și inflexiunile etice ale deconstructivismului, manifestând în mod constant nevoia de sincronizare cu evoluţia ştiinţelor umane din Occident. Dincolo de toate încorsetările regimului comunist de la București, a reușit să fie la curent cu dezvoltările recente în teoria literară şi culturală și cu noile şcoli şi tendinţe apărute în lume, pe care le-a împărtășit, cu generozitate, colegilor și studenților săi.

A optat și pledează pentru alianța dintre filosofie și critică, pe care o consideră absolut necesară în exersarea unei critici bazate pe rigoare și profunzime conceptuală.

Considerat „cel mai bun teoretician al criticii din perioada postbelică“, profesorul Mircea Martin a produs în spațiul literaturii din România o schimbare majoră a direcției critice, dinspre literar spre cultural.

O componentă esențială a operei sale o constituie preocuparea pentru cultura națională și relațiile ei cu marile culturi occidentale, care l-a condus la anticiparea teoriei „complexului cultural“, formulată în volumul G. Călinescu și complexele literaturii române din 1981, cu aproape un sfert de secol înaintea lui Thomas Singer și Samuel L. Kimbles (2004) – o noutate absolută nu doar în contextul cultural autohton, ci și în plan universal, privată la acea vreme de șansa unei circulații europene.

Activitatea profesorului Mircea Martin se constituie într-o operă modelatoare majoră, desfășurată pe mai multe paliere culturale. Întâi de toate universitar, prin fondarea Centrului Interdisciplinar de Studii și Cercetări Europene și Românești „Tudor Vianu“ de la Facultatea de Litere din București, prin conducerea Asociației de Literatură Generală și Comparată din România, prin conferințele Catedrei de Teoria Literaturii. Nu în utlimul rând, coordonarea, între anii 1983 și 1989 a Cenaclului „Universitas“. Apoi editorial, prin programele coordonate la editurile Univers, Paralela 45 și Art, și publicistic, prin directoratul de la revistele „Cuvântul“ și „Euresis“, pe care o conduce din 1990.” (Academia Română)