N.b.!,
pupătorii de buci
N.b.1, "Un lucru e cert
pot
unii să încerce să omoare toți cocoșii, zorile tot vor veni!" (Nae Ionescu)
vară
eram cu vacile cu viței pe gârla vezii pe
luncă
lângă arinii albi
și vacile pășteau liniștite în poieniță și
iarba era verde și grasă
și vițeii erau prea mici să priceapă ce e
aia iarbă
dădeau să sugă
și ugerele pline cu lapte se uitau liniștite
la ei
și
nu înțelegeau care sunt vaci și care boi
dar ei știau că într-o zi unii dintre ei
sigur vor deveni boi
nea mitroiaș făcuse războiu' făcuse
piteștiul canalu'
se uita și nu-i venea să creadă
povestea mai departe
stăteam și noi așa lânga el
ca băieții în cur pe mal și
ascultam liniștiți
apa curgea liniștită printre pietre
oglindă
parcă auzeam și vedeam
și nu înțelegeam
de ce era atâta liniște
și atâta frumusețe în jur
noiembrie 46
toamna târziu și ceva
în păcala făgețelului la deal
dincoace de pitești
soarele strălucea pe toate gardurile
maică
să-i ia dracu pe toți
nu mai au frică de Dumnezeu
zicea doda zâna a lu' armonică
și arăta cu degetu’
toate gardurile
din păcala făgețelului
de la ilie șerboi până la florea lu' oane
înapi prin cuceanca
erau lipite cu cocă sleită
afișe lungi colorate alb-negru cu litere
mari
VOTAȚI SOARELE
BPD
și unele mici
amărâte
pnț
pnl
sfârșit de noiembrie dimineața
a treia zi
după alegeri
brumă peste tot
dubele negre deschideau pe rând porțile
oamenilor
lumea în toată păcala făgețelului
trecuseră sărbătorile
trică mardeiașu
florea lu’ râmă chioru lu’ sfecă din bâgești
veta vădana și rița lăiața
strigau cu putere în gura mare pe uliță
trăiască soarele
să moară chiaburii
la pușcărie cu ei
fluturând deasupra zgomotos steagu' ăla roșu
al partidului
îi vezi neică
adăugă stibu nilă o vorbă
peste gard lu' ghiță rădoi
știrbi știrbi dar
ce gură au
au prins glas bă
că de când le-a venit apa la moară
nu mai tac
parcă ieri veneau la mine la poartă
să mă roage ceva
ba o baniță de grâu ba niscai mălai
pupători de buci
au fost
pupători de buci au rămas
zise și ilina lu’ putină
care trecea pe drum
oameni fără de Dumnezeu
și fără de dracu
dacă vin americanii
așa cum se tot aude
nu știu pe unde or să scoată săracii cămașa
să vedem atunci ce-o să pupe se băgă și gușă
al bătrân în vorbă
că ăștia așa sunt învățați
să pupe pe cineva
când pe-o bucă
când pe alta
buci să fie
și cât mai dolofane
ce lume
după cum bate vântul
stuchi în sân moașa țața didina lu' urlă
de pe partea cealaltă
să-i ia dracu pe toți de netoți
că de când ne furară ăștia alegerile
parcă s-a-ntors pământu' pe dos
cu cur-n sus
și se văd toate măruntaiele
parcă-au turbat maică
mânca-i-ar strechea și ciorile să-i mănânce
de păduchioși!