La Mulți ani, Domnule profesor!

“Născut la 12 aprilie 1940, la Reșița, jud. Caraș-Severin, a urmat studii primare, gimnaziale și liceale în orașul natal. În anul 1962 își ia licența în teoria literaturii, critică literară și folclor la Facultatea de Filologie, Universitatea din București, după ce, în 1958, fusese exmatriculat din rațiuni politice aberante. În 1980 își susține doctoratul la Facultatea de Limba și Literatura Română din universitatea bucureșteană. Încă din anul absolvirii rămâne asistent și apoi lector la Catedra de teorie literară și literatură comparată a Facultății de Litere. În perioada 1990-2010 este profesor la această catedră, pe care o conduce între anii 1990-2006. A predat de asemenea cursuri de Teoria literaturii la Facultatea de Limbi Străine și a ținut seminare și cursuri speciale pentru studenții Facultății de Filologie (devenite ulterior Facultatea de Limba și Literatura Română). Din 1991 este conducător de doctorate în Teoria literaturii şi Teoria criticii.

Cariera sa este marcată de întâlnirea cu marele profesor și critic Marcel Raymond și de contactul cu Grupul de la Geneva, prilejuite de obținerea a două burse: una în 1972, Pro Helvetia, de 45 de zile, urmată, de o a doua, la inițiativa lui Marcel Raymond, de 90 de zile, la Universitatea din Geneva. Cele două scurte stagii la Geneva sunt decisive în formația și concepția sa despre literatură și despre critica literară. Prin intermediul lui Marcel Raymond cunoaște o serie de mari profesori și critici din Franța și din Statele Unite, cu care o purtat o corespondență edificatoare: Jean Rousset, Jean Starobinski, Georges Poulet, Jean-Pierre Richard, J. Hillis Miller etc. Alte două burse îi vor permite stagii de studiu în America, la University of California, Irvine („Fulbright“, 1995) și în Germania, la Universitatea din Konstanz (bursă DAAD 2001).

Anticipând, intuitiv, reperele teoretice și metodologice elaborate de „Școala de la Geneva“ sub numele de „critică a conștiinței“, cu care a avut o certă afinitate, Mircea Martin a practicat încă din anii ’60 o critică de identificare. Acestei opțiuni metodologice i-a rămas credincios, cu nuanțe și rezerve însă. În mod firesc a fost apoi receptiv la „reader response theory“ a germanului Wolfgang Iser, precum și la provocările epistemologice și inflexiunile etice ale deconstructivismului, manifestând în mod constant nevoia de sincronizare cu evoluţia ştiinţelor umane din Occident. Dincolo de toate încorsetările regimului comunist de la București, a reușit să fie la curent cu dezvoltările recente în teoria literară şi culturală și cu noile şcoli şi tendinţe apărute în lume, pe care le-a împărtășit, cu generozitate, colegilor și studenților săi.

A optat și pledează pentru alianța dintre filosofie și critică, pe care o consideră absolut necesară în exersarea unei critici bazate pe rigoare și profunzime conceptuală.

Considerat „cel mai bun teoretician al criticii din perioada postbelică“, profesorul Mircea Martin a produs în spațiul literaturii din România o schimbare majoră a direcției critice, dinspre literar spre cultural.

O componentă esențială a operei sale o constituie preocuparea pentru cultura națională și relațiile ei cu marile culturi occidentale, care l-a condus la anticiparea teoriei „complexului cultural“, formulată în volumul G. Călinescu și complexele literaturii române din 1981, cu aproape un sfert de secol înaintea lui Thomas Singer și Samuel L. Kimbles (2004) – o noutate absolută nu doar în contextul cultural autohton, ci și în plan universal, privată la acea vreme de șansa unei circulații europene.

Activitatea profesorului Mircea Martin se constituie într-o operă modelatoare majoră, desfășurată pe mai multe paliere culturale. Întâi de toate universitar, prin fondarea Centrului Interdisciplinar de Studii și Cercetări Europene și Românești „Tudor Vianu“ de la Facultatea de Litere din București, prin conducerea Asociației de Literatură Generală și Comparată din România, prin conferințele Catedrei de Teoria Literaturii. Nu în utlimul rând, coordonarea, între anii 1983 și 1989 a Cenaclului „Universitas“. Apoi editorial, prin programele coordonate la editurile Univers, Paralela 45 și Art, și publicistic, prin directoratul de la revistele „Cuvântul“ și „Euresis“, pe care o conduce din 1990.” (Academia Română)