vineri, 20 decembrie 2024


 

    Gabriel Alexe


COMPLETITUDINE

 

Niciun miracol, nicio mirare, inspirația e arsă pe rug,

sunt doar un spirit care visează materia,

o piatră albă la căpătâiul unui cuvânt.

 

și umbra răscolește trupul ce crește din adânc ca o mireasă

dezbrăcată sub un voal de cenușă.

 

toate acestea par vorbe ieșite din clinica unui destin,

idealurile au fugit în cămașa de forță a iluziei

ca niște pacienți agresivi gata să se înece

în lacul credincios doar lebedelor negre.

 

cum aș putea descrie umbra subțire a vântului

peste propria lui adiere,

cum aș putea descrie femeia a cărei inimă a învins gravitația

fără să-mi fac argila stăpână pe trup (?!)

 

pentru că, nu-i așa (?!),

toate se potrivesc perfect când nu sunt               

din lumea aceasta.      

                (N.b.!)  Un confrate, poet, a povestit cum a căzut pe spate citind poemul altui confrate. M-am gândit că e noul trend și m-am bucurat nespus că poeții au început să se citească între ei. Așa că...am luat poemul unui alt confrate și...l-am citit, pe bune. Acum cred că dacă primul confrate ar fi citit acest poem nu numai că ar fi căzut pe spate, dar mai făcea și câteva tumbe până se oprea. Noroc că am un perete în spate și m-am rezemat la timp, altfel...nu-mi reveneam din cădere. Așa da solidaritate de breaslă!

                Petruț Pârvescu


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu