Horaţiu Ioan Laşcu – ar fi avut astăzi 60 de primăveri!

 

   S-a născut pe 8 mai 1964 la Stâncești, în familia eminescologului I. D. Marin, la Stâncești. Urmează cursurile primare la Stâncești (1970-1974), apoi la Școala Generală nr. 7 Botoșani (1974-1978), continuând la Liceul Pedagogic ”Nicolae Iorga” Botoșani, secția filologie-istorie, (1978-1980). În vremea liceului se mută la Iași, la filologie-istorie – Liceul „Mihai Eminescu” (1980-1982). Se înscrie și este admis la Facultatea de Filologie a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (1983-1987).

Este profesor de limba și literatura română la Școala Generală Todireni, județul Botoșani (1987-1990), iar după revoluție se stabilește la Botoșani. Activează ca redactor la Gazeta de Botoșani (1990-1991) și Hyperion-Caiete botoșănene (1992-1997).

   Sub semnătura lui Horațiu Ioan Lașcu apar cărțile: ”Înălţarea”, Ed. Padal-Elcom, 1995 (antum) – Premiul Filialei Iaşi a USR, 1996; ”Lacrima neagră”, Ed. Axa, 1998, ”Cartea învierii”, Ed. Axa, 2004 (postume), ”Poezii” (ediţie definitivă), Editura Axa, 2005 si 2012, ”N-am fost niciodată al vostru” (antologie), Editura Junimea, 2017.

   A fost membru al Uniunii Scriitorilor din România.

   Horaţiu Ioan Laşcu s-a stins pe 23 octombrie 1997.

   Dumnezeu să-l odihnească în împărația cerurilor, în aminirea prietenilor și a poeziei!

 

***

 

faceți ce vreți eu sunt

senina tăcere a apei nimeni

nu-mi poate lua nimic

nici tristețea nici moartea

între talaz și stelele fixe

aici sunt negociez cu

întunericul și întind

capcane iluziei vă privesc

nimic nu-mi puteți lua

moartea mai ales superbă în rest

faceți ce vreți

n-am fost pe de-a-ntregul

al meu n-am fost

niciodată al vostru

 

numai de bine

 

despre poeți – mai puțin în ziua de azi

(absolvenții triști ai iluziei despre care se vorbește cu pioșenie

la ora când se-nchid cimitirele)

numai atât cât să poți afla ceva compromițător

numai atât cât să te poți îndrăgosti de o legendă sau

 

să înveți disprețul suveran („O, râsul satisfăcut al proștilor!”)

numai atât cât în oglindă să-ți

batjocorești chipul cu o imagine

bat clopotele aici în singurătatea morții

mi-e a pelin și a sunete deșucheate

de aceste pământuri târzii peste care noaptea fluieră a pagubă

 

mai e puțin și va bate o altă înviere a simțurilor

(lămurește-ți unghiul adult al nașterii tale!)

 

în rest numai de bine