IEȘIREA

 

Ieșeam din trup ca o imagine dintr-o oglindă

dar fața-mi rămânea lipită de lumină

țărâna mea se risipea cu trup cu tot

precum din noapte noaptea se desfiră

 

acum sunt cer sub lună și sub stele

o formă întrupată de eter

cum poate luna să-și închipuie o umbră

când stele se desfiră auster

 

un nod de lemn e o fântână rară

o pleoapă-i amintirea unei bezne

ieșeam din trup oglindă din oglindă

și fața mea-n lumină se desfiră

 

POLUL SÂNGELUI

 

Ești singura busolă pe harta inimii mele

mă rătăcisem în neuronii ei

 

întâmplător sunt azi

la fel de obsedat de țurțurii care atârnă sub streașină

sărutându-se în oglindă ca niște sicrie de cristal

 

oglinzile reflectă răcoarea amintirilor și dorm

în praful nopții din casa bunicii

 

gesturi fără contur zboară în nuanțele

ciupercilor otrăvitoare

negura se destramă și ridică ecluzele

iar tu îngenunchezi

pentru că ești mult mai puternică decât mine

 

acul bosolei indică polul sângelui

 

TĂCERI NUPȚIALE

 

În galeria artelor

tăcerea ta nupțială mă aruncă precum o notă

într-un acord ideal

 

inocența sunetului lovește fruntea unui somnambul

care desface corsetul nopții

 

mângâi inconștient un sân de catran

simt cum mă privești ca un portret suspendat pe simeză

iar ochii tăi de giocondă mă urmăresc

din nisipul antic al clepsidrei

 

somnambulul șlefuiește piatra lunii

piatra lunii șlefuiește noaptea

iar noaptea își strânge corsetul și dispare

cu inocența sunetului

 

pe sânul tău de catran zorii scapără

trandafiri

Gabriel nu se dezminte, scrie și trăiește poezia, așa cum crede el, amicii, amicele și prietenii prietenilor, că e mai bine! (Petruț Pârvescu)