Doamna Maria Baciu, un om și o scriitoare model!

 

Doamna Maria Baciu,

că tot vorbim de repere și modele în cultura contemporană botoșăneană.

O viață de om în slujba limbii rămâne. Profesor și mentor atâtor generații! De la Horațiu Ioan Lașcu, Viorel Ilișoi la Ciprian Manolache etc., ucenici de sine stătători, profesioniști și personalități distincte ale literaturii, care își respectă și își venerează maestru, până la învățători, profesori medici sau oameni de toată cinstea.

Doamna Maria Baciu este, înainte toate, o scriitoare de excepție, asumată! Scrie proză, poezie, publicistică, cărți de specialitate... dar poezia e cea care a consacrat-o în cartea de literatură.

Cărțile de poezie ale domniei sale nu au vârstă și specializări distincte. Ele fac parte din opera unei conștiințe asumate. Stăpână pe mijloacele artistice, spontaneitate lucidă, vibrație intimă, reflexivă, contemplativă,  uneori, dinamică în precizia unui timbru existențial asumat pe deplin. O joacă a jocului matur, conștient, face deliciu unui travaliu profesionist. Cartea domniei sale, Viața cu colaci în coadă, Ed. Quadrat, Botoșani, 2024, vine să întărească aserțiunea de mai sus. O gravitate, aproape sesizată a paradigmei lirice, un eros aproape de sacralizare, divinitate și boemie, o ironie dulce-amară asupra umanului, grație și libertate de limbaj și mișcare artistică.

Vă invit să citiți cu atenție cartea doamnei Maria Baciu, prefața pertinent de Ciprian Manolache și veți înțelege, mai bine, că poezia nu are vârstă, e transgeneraționistă și mesajul ei este cel așteptat de fiecare dintre voi! La bună lectură!  

Aniversare

Ziua mea, cu Martie la braț,

Numără copacii de pe stradă,

Strânge flori, și parcă ar pluti,

Ziua asta, cu covrigi în coadă...

 

Așteptam să vină, și-a venit

Ziua mea, hazlie și pudrată,

C-un sictir, că merită respect,

Ziua asta, cu covrigi în coadă...

 

N-am onoarea! Ziua s-a sfârșit...

Nu-i voință și nici ochi să vadă...

Numai cu iluzii m-a hrănit

Ziua asta, cu covrigi în coadă...

 

 

Eminescu între Scylla și Caribda sau Vivat Concordia!..

 

Mihai Eminescu a făcut din Ipotești și Botoșani atracția numărul unu în biografia literaturii române și universale, centrul principalelor evenimente importante din viața geniului românesc: nașterea și moartea sau moartea și nașterea lui permanentă, opera nemuritoare - poezia!

De ani de zile Ipoteștii și Botoșanii și-au disputat întâietatea, patrimoniul sau nășia acestor activități. Când mai bune, când mai rele, când ambigui, coabitare și bună înțelege, când adevărate, mici sau mai mari războaie fratricide. Din astfel de istorii, mai mult sau mai puțin adevărate, cosmetizate și pline de înțeles și de farmec; pentru mulți din epigonii eminescieni, spectatori, sufragii și opiniunea publică, oricât ar fi fost de împachetat conținutul, nu au avut de pierdut decât colateralii.

Și e păcat: Eminescu este al tuturor și al nimănui. Este legenda vie a acestui meleag, acestei țări, lângă alți mari corifei ai culturii naționale!

Observ, cu satisfacție, scriitor și locuitor, că s-au făcut pași importanți în dinamizarea și buna desfășurare a evenimentelor culturale legate de numele și opera eminesciană.

Manifestările de vara acesta, 2024, prin dimensiune, amploare și participare tind să-mi întărească convingerea. Este meritul, în primul rând, al domnului Gellu Dorian, președintele fundației Hyperion și al doamnei Ala Sainenco, directoarea Memorialului Mihai Eminescu, sprijiniți de Primăria Botoșani, Consiliul județean Botoșani, Ministerul Culturii și, nu în ultimul rând, de Uniunea Scriitorilor din România.

Lor li se adaugă și alte activități prestate de Biblioteca Mihai Eminescu, Centrul de Cultură, Editura Geea și Festivalul Teilor, Steaua Nordului etc., de diferite școli și licee din orașul și din județul  nostru.

E de bun augur!…

N.b.1.!, cred că, în condițiile date, o mai bună coordonare, publicitate, mass-media, un mai bun management al proiectelor și activităților, astfel încât participanții să nu se calce pe picioare sau să se disipeze aiurea,  ar spori atenția și participarea a unui număr cât mai  mare de cetățeni (!).., dornici de frumos, relaxare și de cultură.

N.b.2.!, de o apreciere deosebită s-a bucurat prima ediție a Târgului de Carte! Felicitări! Să o țineți tot așa, și, ca o sugestie, să fie și la ediția din iarnă, ca doar are cu și cine.., carte să fie!..

N.b.3.!, felicitări celor care au câștigat, prin meritul lor și al onorabilului juriu (!).  Detractori și clevetitori au fost, sunt și vor fi. Premiile au și ele gradul lor, flexibil, de subiectivism dar, premiile de la Botoșani au confirmat în marea lor majoritate. Opera și timpul sunt dovezi incontestabile!

Premiul Național de Poezie Mihai Eminescu - Opera Omnia și Premiul Național de Poezie Mihai Eminescu – Opus Primum, 2024, a revenit poetului Lucian Vasiliu și, respectiv, poetului Alexandru Funieru. Felicitări!

N.b.4.!, pentru cunoscători, se cuvine să amintim contribuția inestimabilă a lui Laurențiu Ulici ( 1943-2000, Dumnezeu să-l țină în istoria și memoria literaturii române!) la înființarea și organizarea Premiului Mihai Eminescu- Opera Omnia la Botoșani, începând cu ianuarie 1992. La toate cele se adaugă girul lui Nicolae Manolescu și al poetului Gellu Dorian, organizatorul de facto al celui mai râvnit și mai important premiu de poezie din România - Premiul Mihai Eminescu- Opera Omnia.

 

Paul Mircea Iordache – un Om al Vetrei Românești!

 

Trece printre noi, ca mulți alții, de mai multe decenii, un om de un caracter și o modestie aparte.

Domnul inginer, Paul Mircea Iordache, cum le place, la mulți dintre noi să spună, e mai mult decât atât. E, în primul rând, un om împlinit: familist, cu copii și nepoți, profesionist de înaltă clasă, în meseria domniei sale, scriitor și sufletul revistei Vara Românească și acțiunilor, activităților legăturilor de prietenie și românitate cu cei din Basarabia și Bucovina de Nord.

E, cum s-ar zice, cunoscut mai bine afară decât înlăuntru!

 

Zilele acestea este ziua domniei sale de naștere.

Să-i urăm și noi, La Mulți ani, domnule Paul Mircea Iordache, viață lungă și multă sănătate, că putere de muncă și energie aveți!

 

N.b.! Născut la 17 iunie 1945 în localitatea Bălușeni, județul Botoșani, absolvent al liceului teoretic „August Treboniu Laurian” din Botoșani (1963) și al Facultății de Electrotehnică a Institutului Politehnic „Gh. Asachi” Iași (1968), este inginer electromecanic.

Activează la Exploatarea Electroenergetică Județeană Botoșani în execuția, proiectarea și exploatarea instalațiilor și rețelelor electrice (1968-1975); la Trustul de Antrepriză Generală Construcții-Montaj a județului Botoșani, ca șef al Lotului de Instalații Electrice (1975-1978) și la Societatea „NORD-PROIECT” S.A. Botoșani, conducând colectivul de instalații electrice (1978-2012).

A fost distins cu “Medalia Muncii”, în 1982.

Este membru al Societății de Instalații Electrice și Automatizări din România (S.I.E.A.R.); al Comitetului Național Român de Iluminat (C.N.R.I.); al Asociației Inginerilor de Instalații din România (A.I.I.R.); membru fondator (1990) al filialei județene Botoșani a organizației culturale și de atitudine civică „Uniunea Vatra Românească”. În prezent, redactor-șef la periodicul „Vatra Noastră Românească”, editat la Botoșani, începând cu anul 2000. Colaborări în publicistica botoșăneană – reportaje de la manifestări de reper în sufletul românilor: Podul de flori – Prut, mai 1990; Marea Adunare Națională – Chișinău, august 1991; 1 Decembrie 1990, Alba Iulia;

În aprilie 2007 debutează editorial (Editura „Taida” Iași) cu volumele :”Năluci întârziate”– poezii și „Cioburi de copilărie”– povestiri.

În august 2013 lansează noile volume (tot la Editura „Taida” Iași): “Ochiul bufniței” – micropoeme – și “Jocul umbrelor” – micropoeme și alte poeme.

Apariții în volume de antologie: „Lirică română de pretutindeni” – Antologie lirică realizată de Iuliu Laurian Popovici; Editura „PIM”, Iași, 2011; „Poetes, vos papiers!”- Anthologie de la poesie roumaine; Selection et traduction – Paula Romanescu;

Editura „TIPO MOLDOVA”, Iași, 2014; „Chemarea cocorilor” – Romanian haiku – Anul VII de concurs – volum colectiv; Editura „PIM”, Iași, 2014; „Pană de cocor” – Romanian haiku – Anul IX de concurs – volum colectiv, coordonator Corneliu Traian Atanasiu; Editura „PIM”, Iași, 2016; Premiul special, Romanian Kukai, februarie 2017.

Medalia Societății Culturale „Steaua Nordului” Botoșani, 2017.

Este membru al Cenaclului literar „Ion Pillat” Botoșani.

 

Câteva micropoeme, marca Paul Mircea Iordache!

noapte geroasă –

și haloul lunii

pare un fular

 

ulița din sat –

urmele plugușorului

copilăriei

 

regenerare –

un bol cu grâu încolțit

la geamul bunei

 

cititor ad-hoc –

iarna o buburuză

ascunsă-ntre cărți

 

câmp înzăpezit –

urme de pași împletesc

cărarea spre schit

 

rafale de vânt –

ciutura cumpenei

leagăn pentru timp

 

acel derdeluș –

încă se dă cu sania

copilăria

 

tainele apei –

în crucea de gheață

nașterea și moartea

 

salt în infinit –

prima picătură

desprinsă din nor

 

concurs hibernal –

din nou soarele-i primul

la săniuș

 

primii ghiocei

de sub frunzișul mort –

schimb de generații

 

nimbul lumânării –

un alt început al

universului

 

prizonieră –

primăvara-n cătușe

sub pânza de nori

 

cochetărie –

seară de seară luna

se-oglindește-n lac

 

vechiul conac –

iedera mai urcă

treptele spre cerdac

 

 

Botoșani, 25 martie 2024

 

 

Invitație,

pentru sâmbătă 15 iunie 2024, orele 17, la standul Editurii Eikon de pe Pietonalul Unirii din Botoșani, unde va avea loc lansarea romanului ATOM scris de prozatorul IOAN ȘTEFAN.

De la Dorel Mihai Gaftoneanu de Botoșani la Dorel Von Cuparenco și înapoi!

 

Dorel este un inginer împlinit, în floarea coaptă a vieții, onest, poet și publicist di pi la noi, care, dincolo și dincoace de activitățile cotidiene, are un hobby nelipsit de riscuri, bombăneli și cleveteală.

Cercetează, mai nou, de ceva vreme și timpuri, zona aceea fluidă, alunecoasă, a operei dar, mai cu adâncire, a biografiei eminesciene.

Toate bune și frumoase!

Nimic nou, până aici, numai că, stimabilul, onorabilul domn, așa cum îl știm noi pe Dorel (dar nu cel cu târnăcopul, ci un prieten de-al lui!) a început să atragă mirare, nedumerire, atenția și atențiunea unora și altora... Unii pro, alții contra și ghiță, alții inofensivi și temători, alții, pur și simplu dezinteresați de subiect și predicat, cum ar veni și viceversa.

Eu, cum mă știți, profesor, istoric, poet de viitor și făcător de rime celebre, nativ pe genialitate și valoare asumată.., am privit, la început, cu oarecare circumstanță, nedumerire și invidie demersul autodidact, asumat,  al domniei sale.

Dar omul nostru e dârz, e flacără și cărbune, ambițios și plin de bune intenții. Așa că, în atare situațiuni, cum am mai făcut și cu alții, care au apelat la altitudinea și atitudinea  mea binevoitoare, în atari situații, l-am ascultat, consultat și, chiar, l-am încurajat pe alocuri. Dă-i bice, bădie!

La urma urmei, gândeam, dacă venerabilul, onorabilul vrea să se facă singur de ocară și de poveste, să-l încurajăm, să-l ajutăm. Sau, poate, cine știe dumnealui ce face, ce drege, din dragoste, plăcere pe domeniu și tarlaua nearată până la capăt a cestiunii. Să facă și să dreagă, nu, doar e un om liber, ce Dumnezeu!..

De ce să stăm noi cu ochii beliți și urechile ciulite în calea fericirii, pasiunii și căutărilor sale onorabile?!. Nu e nici primul, nici ultimul. Au mai făcut-o și alții. Unii, profesioniști ai condeiului și cercetării, alții, amatori, detractori, falși agramați, cu sau fără diplome și balamale de buzunar.

Nu e deloc ușor, nu e la îndemâna oricui, nu mulți au curajul să intre prin arhive, să stea cu curul în bancă, să studieze cu ochiul, lupa, puțintică greacă veche, latină, slavonă sau chirilică. Că de românică, gramatică, ce să mai zicem!..  

Așa cum ziceam: să analizezi, să tragi linii, xerox, chenare, fotografii, concluzii etc., și, în cele din urmă, să pierzi din timpul tău iremediabil, irecuperabil.

Așa că, în situațiunea dată, subiectul și natura sa, pe măsură, după ce am tras cu ochiul, urechea, pieziș și vertical, eu, cel de pe margine, centru, portar și înaintare; sprijin, ba chiar încurajez, cu vârf și îndesat,  acțiunea si demersul.., chiar dacă, unii sau alții,  de pe margine, mă vor aplauda sau înjura, la greu, după caz, virgulă și paranteză!

N.b.!, și, în deplina facultăților, bașca diploma de bacalaureat,.., supun vouă și celorlalți cazul. DMG e un caz fericit, oarecum singular, dar nu e singurul, demn de luat în seamă, cu osebire, de cei care pricep mai bine analiza, sintaxa și morfologia, fără a vorbi de hermeneutica metodei și concluziei în chestiune. No?!!! 

Acolo e sigur ceva! Ce?!! Rămâne de văzut!..

Până atunci, La bulivar, birjar, la bulivar!, vorba unui prieten celebru.

n.b. mai jos, o mostră de citire și adeverire, marca gaftoneanu de botoșani!

 

 

“SIMPLE COINCIDENȚE HA-LU-CI-NAN-TE?…

Enigmă eminescologică incredibilă! Dosarul Călinești-Cuparencu. Captivantul caz al total necunoscutei până acum Domnica Eminovici-Scripcariu, domiciliată la adresa str. Lipschi (Vâlcele) nr. 14, Botoșani, decedată la 20 februarie 1917, soția lui Gheorghe Scripcariu, 50 de ani, fiica lui Gheorghe Eminovici (!) și a Raveicăi de la Zvoriștea, așa cum scrie negru pe alb în actul de deces. Pe această Domnică am tot căutat-o insistent la Arhivele Naționale Suceava, după ce m-am convins că nu putea fi cealaltă Domnică, fiica străbunicului meu patern, Ion Murariu-Gaftoneanu. Ziua de 26 august 1880, ora 2 p.m., satul Poiana, comuna Zvoriștea. Se naște Domnica, fiica Raveicăi, la rândul ei, fiica lui Gheorghe Simion Palancan, femeie în etate de 28 ani. Însă, stupoare, tatăl fetiței Domnica, un sătean de 36 ani, apare ca fiind Gheorghe Ioan… Bichiu (poreclă?) și nu Eminovici, așa cum ne-am fi așteptat, desigur, după ce am găsit la Botoșani actul de moarte al Domnicăi- vorbim despre fiul lui Ioan, George, nepotul dascălului Vasile Eminovici. Bichiu, poreclă a urmașilor familiei Eminovici de la Călinești-Cuparencu, o născocire pentru a-și ascunde tatăl copilului adevărata identitate, sau vorbim despre niște coincidențe teribile de nume?  Localitatea Zvoriștea, numele de Domnica, numele părinților Gheorghe și Raveica, apoi tatăl lui Gheorghe, Ioan (fratele lui Gheorghe Eminovici, tatăl Poetului Mihai Eminescu), vârsta lui Gheorghe de cca. 36 de ani (n. 1845), vârsta Domnicăi de cca. 35 de ani (m. 1917), faptul că George era văduv după 1876, căsnicia sa nereușită cu Zoița Cozmei, distanța mică de la Zvoriștea la Călinești-Cuparencu, toate par să se constituie în argumente de necontestat, aici chiar ar fi o surpriză de proporții să vorbim, pur și simplu, despre niște coincidențe uimitoare și atât… Iarăși, de neînțeles, cum se face că în noiembrie 1879 Gheorghe Eminovici își oficializează căsătoria cu Zoița Cozmei, iar în august 1880 i se naște o fiică, Domnica, dar nu de la Zoița ci de la o Raveică (?) din Poiana, Zvoriștea? Să fi fost George și înainte și după anul 1879 într-o relație de concubinaj cu această Raveica, fiica lui Palancan, și de aici să fi început distrugerea noii sale căsnicii, cea cu Zoița? Am dezbătut toate acestea cu bunul prieten eminescolog Nicolae Iosub și încă nu am ajuns la o concluzie fermă, deci, căutările vor continua… Dacă un cercetător totalmente onest pune la îndoială credibilitatea celor implicați în actul menționat și insistă asupra modului în care va fi ajuns Domnica în Botoșani, eventual și asupra vieții mamei ei, Raveica, posibil slujnică la familia Eminovici de la Ipotești după moartea Ralucăi, lucrurile se vor complica teribil de mult pentru că aici intră în calcul și personajul Gheorghe Eminovici, tatăl Poetului, în etate de 68 de ani prin 1880…

De citit și: https://www.facebook.com/permalink.php?story_fbid=pfbid03576rNrMU692aMLaum6RWMyfY893LsdpVUwzaku5MbogdbUUMPQKnAHaeNVpisHSil&id=100000576415406”

cdr D.M. Gaftoneanu