Gabriel Alexe

COMPLETITUDINE

 

Niciun miracol, nicio mirare, inspirația e arsă pe rug,

sunt doar un spirit care visează materia,

o piatră albă la căpătâiul unui cuvânt.

 

și umbra răscolește trupul ce crește din adânc ca o mireasă

dezbrăcată sub un voal de cenușă.

 

toate acestea par vorbe ieșite din clinica unui destin,

idealurile au fugit în cămașa de forță a iluziei

ca niște pacienți agresivi gata să se înece

în lacul credincios doar lebedelor negre.

 

cum aș putea descrie umbra subțire a vântului

peste propria lui adiere,

cum aș putea descrie femeia a cărei inimă a învins gravitația

fără să-mi fac argila stăpână pe trup (?!)

 

pentru că, nu-i așa (?!),

toate se potrivesc perfect când nu sunt               

din lumea aceasta.      

                (N.b.!)  Un confrate, poet, a povestit cum a căzut pe spate citind poemul altui confrate. M-am gândit că e noul trend și m-am bucurat nespus că poeții au început să se citească între ei. Așa că...am luat poemul unui alt confrate și...l-am citit, pe bune. Acum cred că dacă primul confrate ar fi citit acest poem nu numai că ar fi căzut pe spate, dar mai făcea și câteva tumbe până se oprea. Noroc că am un perete în spate și m-am rezemat la timp, altfel...nu-mi reveneam din cădere. Așa da solidaritate de breaslă!

                Petruț Pârvescu

p. părvescu văzut de murivale

 

profesorul nostru cel de toate

de mii de ani singuri prin pădurile facerii trecem
venim ne ducem înainte generație după generație
și n-am înțeles nici acum până la capăt vorbele sfinte
te vor iubi și te vor respecta ca pe un frate ca pe o soră mai mare
cu asupra de măsură
atâta vreme cât au trebuință și cât au nevoie de tine
că de restul se vor ocupa alții

cine e asta
cine e ăsta
cine sunt ăștia auzi uneori pe la cozi adunări întruniri
simandicoase chermeze petreceri
când cineva mai aduce vorba prin târg
că ai fost într-o vreme acolo
în fața lor a tuturora
o viață întreagă
la catedră
învățătoare învățător sau profesor

minte obraz și inimă
este corona fiecăruia dintre ucenici
într-o lume chinuită de norme principii credință
cum se face că mulți dintre noi au pierdut undeva busola pe drum
și nu mai știu de unde vin încotro merg și unde se duc

profesorul dascălul dăscălița
într-o viață de om
sunt baza sunt stâlpii acestei minunate construcții
prin mâna lor au trecut trec mii de copii
de la grădiniță școala generală meserii liceu facultate
munca zilnică prost plătită și chinuită lipsuri nevoi
cărămidă pe cărămidă zidul mortarul apa mistria
zidesc ceea ce se cheamă pe lumea asta
și pe lumea cealaltă
un Om

uitați-vă în jurul vostru
și în curtea voastră ce-a de toate zilele
nimic nu ar fi fost dacă nu ar fi fost dascălul ăsta rupt în fund
nici casa nici mireasa meseria voastră aleasă cinstită
nici profesia statutul poleiala asfaltul grădina
nici mașina aceea scumpă becul cu fosfor ceasul cu diamante
amanta tuturora
și iubita voastră soție
nici costumul la patru fețe portmoneul și contul din bancă
nimic din toate acestea n-ar fi fost dacă nu ar fi fost profesorul
de care v-aduceți aminte
doar la sărbători și parastase

haideți
nu vă fie jenă nu vă fie rușine
nu vă fie frică
ridicați-vă din când în când în picioare tovarăși
ștregeți-vă bine la nas și la gură
când trece pe uliță profesorul nostru cel de toate zilele
dați-vă jos de pe cap fesul căciula pălăria cu bordură
și ziceți sănătos
cel puțin sărut-mâna!

 

      „Tânărul” nostru premiant împlinește astăzi, 2 noiembrie 2024, o vârstă între două vârste cu număr rotund. La Mulți Ani esență a mașinii ! Noi, Petruț Pârvescu, depunem mărturie că am luat la cunoștință despre cei cinci pași de tango în braille și așteptăm să-ți luăm la puricat geometriile intime. N.b.!

 

 

ETERICĂ

 

Și ai pătruns o fantomatică dimensiune:

felină albă-n salt invers!

festin al nopții ca o pradă pe sânii tăi

ce-n mine cresc.

 

în verzi pupile mă fixezi flămândă haită de jivine!

eu în echer mă străduiesc

să pun rigla pe tine.

 

bule de cer șampanie extaz

într-un miraj și coapsa ta îmi pare

o ursitoare de cristal.

 

întorc privirea și mă pierd în forma

eterului elementar.

 

atât de dezbrăcată ...

meditez :

 

cât e de stranie Materia!

 

 ( din volumul Tango în Braille-2021)

 

căderea inversă

motto: „…am ajuns într-un loc unde lumina e mută ” (Dante)

de șapte ori a stat soarele-n loc acolo deasupra semințelor
creierul meu o sărbătoare de patimi

o știam dinainte
nopți de zile vise care nu se terminau dimineața
o dorisem de atâtea ori și ea știa
dar nu venise vremea
timpul acela

într-o seară cu lumina pierdută
am văzut-o cum stătea singură rezemată de umbră pe alee
șold pe șold cerc pe cerc abanos despletit
așteptând doar un semn
mi-a zâmbit larg cu ochii pe toată marginea plină
am prins în sfârșit curaj
și-am îndrăznit
să vedem dacă merge
și cum

tremuram de emoție așteptare de dorința aceea sublimă dintâi
pe care ti-o dă numai frica neputința
teama
necunoscutul
am tras-o lângă mine aproape
o simțeam toată cum vine întreagă lacomă nesfârșită
am băgat la-nceput timid mâinile
apoi picioarele unul câte unul
capul totul
și m-am pierdut pretutindeni undeva înlăuntru
departe

pluteam în derivă
valuri hârtoape curbe în linie văi pante dealuri platouri
hăuri nesfârșite
tărâm al pierzaniei gândeam
dar mi-am amintit de nea mitoroiaș moșul
pe cheiul gârlei vara cu vitele la păscut
când ne spunea uneori pe nume
bă proștilor

fiți atenți
și băgați bine pe ureche
să vă intre la tărtăcuță
la chestii dintr-astea mai deocheate
mai cu perdea
luați-o și voi ce dracu mai domol mai cu milă
cu binișorul juncanilor
știu că sunteți doriți nerăbdători
dar nu vă aburcați dintr-o dată înainte
ca viteazul la plăcinte
nu loviți din prima
așteptați
suflați în palme
suflecați-vă mânecile
întindeți apoi ușor aluatul în căpesterie
așezat fără grabă
de la un capăt la celălalt
când pe-o parte când pe alta
când pe față când pe dos
și lăsați-l bă
să crească un pic

așa
acum vedeți
priviți cum se deschide liberă floarea-n amonte

pistilul cum tremură de fericire săracul petalele

pe cerul de lapte cu steaua lui umedă mică
ascunsă-n ghioc

înțelegeți
au ba
repet sa fim înțeleși
la intrare pe uliță nu dați navală ca netoții
e loc îndestul și timp berechet
pipăiți însă atenți și cu grijă la-nceput calea regală
distanța dintre puncte linia
aceea verticala suspendată marginea goală locul cu pricina
însemnat pe toate hărțile
lumești

încă nițel
ajunși la răspântii
nu vă pierdeți cu firea
închinți-vă-n gând
sărutați pătimaș adânc stema pe gură
și lăsați să fluture în voie catargul sus pe redută
să știți de la mine
marca înainte de toate
face diferența
însă nu intrați în panică
și nu vă grăbiți
domnilor

Doamne ajută
și cu Dumnezeu înainte

ușor la zis
greu de făcut
rând pe rând ajungeam până la ghidon
până la pedale
trosnea pielea moale subțire întoarsă
pe trupul ei mândru gelatinos
râuri de sudoare mestecau cilindri
între picioare
nervos

scăpam din labă pedala dar nu mă lăsam
înaintam cu râvnă aproape curios
era însă uliţa strâmtă vadul adânc deasă la rădăcină răchita
şi prea apropiate malurile albe rotunde
pietrele domniței
cel puţin aşa mi se părea când eram deasupra
călare pe situaţie
acolo se sfârşea abrupt totul

desigur gândeam
se întâmpla ceva
despre care eu nu ştiam pe atunci mai nimic
bănuiam aşa vag absolut din născare
mă ridicam ruşinat în fund în genunchi în picioare
prindeam din nou coarnele ei mari nichelate
cu putere
ca pe un ham şi i z b e a m

firişoare scurte roşii
ciripind alergau voioase prin venele moi
întreaga pădure venea rostogol în galop peste noi
mușchii solizi căutau frenetic teaca umbroasă
roata ei toată franjuri dinţată pe margine
spiţele lanţul gâfâiau
rotindu-se-n gol

d o a m n e
pe valea vezii la deal dincoace de piteşti
în amiaza meşteşugului
ce sărbătoare
cu dăltiţe de aur şi cosoare de os
cum scobeau lingurarii în trupul ei tânăr propriul lor chip

trosc
auzeam târziu până la cumpănă rădăcina fântânii
până către poale
cum bilele mici şi rotunde cădeau
una
câte una
direct în ţărână

cercuri în valuri tremura aerul tare gustos
podoabă ruinelor soarele băţ
a naibii situație
încurcată
păgână

împinge băăăăăăăăăăăă
strigau flăcăii de pe marginea şanţului
împingeeE eeeeeeeeeeee şi-o să m e a r g ă

cădeaM inverS

mă trezeam târziu
într-un gol enorm măreţ
şi împreună cu mine roata cilindru oglinda
bilele lanţul gros de abanos murdar de vaselină
şi ea peste mine
c ă l a r e

degeaba
printre spiţele tari uleioase mergând înapoi
se vedea cerul negru deasupra ca smoala
şi stele verzi
mici
s t r ă l u c i t o a r e!..

 

« Călatoria mitologică se dovedeşte la profesorul Petruţ Pârvescu un mijloc privilegiat de a verifica şi confirma convingeri şi teze teoretice, după cum este şi sursa evidenţierii de noi adevăruri mitologice. Observaţia istorica a feluritelor înfaţişări ale periplului mitologic este didactică şi rafinată graţie interogaţiilor lumii moderne şi contemporane, formulate de profesorul ce meditează cu acuitatea şi răspunderea gânditorului autentic asupra problemelor, legendelor antice, moderne şi contemporane. Profesorul Petruţ Pârvescu prelungeste o tradiţie a genului care are printre inaintemergatorii apropiaţi pe Victor Kernbach, Anca Balaci, George Lăzarescu, Zoe Petre, Alexandra Litu sau Cătalin Pavel. Capacitatea autorului    Dictionarului de mitologie de a rezuma dar şi de a crea, animat de o observaţie a carei subtilitate este evidentă, transformă această carte intr-o sinteză a varietaţii civilizaţiilor, aflându-se într-o cautare perpetuă a identităţilor pe baza istoriei care scoate la lumină schimbul permanent de valori precum şi cooperarea dinamică între culturile universale. »  (Acad. Mircea Maliţa)

 

Romanul ATOM al scriitorului botoșănean Ioan Ștefan, a fost publicat în anul 2024 la Editura Eikon.

IOAN ȘTEFAN

ATOM

— …și să am vârsta pe care o ai tu, m‑aș apuca iar de răsturnat munții. Știu eu cum e tinerețea, Neom! Am fost acolo. Pe atunci, gândeam la fel ca tine. Ți se pare că ai lumea la picioare și te crezi nemuritor. Apoi, încep să apară semnele, semnele de muritor de rând. Întâi, ți se strică un dinte, iar tu zici, eh, nu‑i nimic, am mâncat prea multe bomboane când eram mic. Dintele ăla îți trebuia însă mult timp, dacă erai nemuritor, pentru că, vezi tu, nu‑ți mai crește altul bun la loc. Pe urmă, începe să‑ți cadă părul. La început, câte un fir două, dar se tot rărește de la an la an. Tu, deși vezi semnele, nu vrei să le recunoști, le negi. Încă ești tare. Te simți în putere și te crezi în stare de orice, chiar dacă e clar deja pe ce drum mergi. După un timp, fără să vrei, o lași mai moale cu femeile. Îți găsești ca scuză că ești obosit, iar ele se prefac zâmbind că te cred. Tu continui să speri în nemurirea ta. Da, așa decurg treburile, enumera domnul Yu etapele vârstei, simțite de el ca adevărate înfrângeri, amintindu‑și perfect cât de mult a suferit pentru fiecare dintre ele.

În toiul nopții, bătrânul era la recepție. Stătea pe scaun și bătea în palme pachetul de cărți. Din când în când, se trata cu câte un fum din țigara ce se fuma singură pe marginea scrumierei.

Alături, pe celălalt scaun, Neom, sub stricta îndrumare a prietenului său, curăța revolverul rămas de la cei trei clienți scandalagii, de care îl salvase, și părea atât de concentrat, încât ai fi fost tentat să crezi că nu‑i asculta balivernele, dacă nu l‑ar fi întrerupt:

— Eu chiar mă întrebam cum se întâmplă? Oare simți la un moment dat, în sinea ta, că ai ajuns la vârsta de vârf, când ești cel mai în formă ca putere a trupului sau ca inteligență? Că până atunci ai fost în creștere, te‑ai dezvoltat și după o perioadă, supremă, să zic așa, foarte scurtă, începi să decazi?

Pe domnul Yu, prima dată îl deranjă intervenția lui Neom, pentru că îi frânse ideea, dar se văzu apoi pe expresia feței că îi plăcu întrebarea. El nu își pusese problema în acest fel.

— Nu! veni răspunsul și făcu o pauză, cât să aibă timp să caute amintirile respective.

Își umplu din nou paharul și continuă:

— Nu se întâmplă așa. Îți spun eu. Vezi dintr‑odată că obosești mai repede ca înainte, iar altul mai tânăr nu are nicio problemă. Nu, nu apuci să‑ți dai seama când ai ajuns în momentul de vârf, ci când ai trecut de el. Când vezi deja că nu mai poți, că nu mai merge treaba, că decazi. O bună bucată de timp nici nu vrei să te recunoști îngenunchiat și… Nu așa! se răsti la Neom, pentru că încerca să pună aiurea o piesă din mecanismul revolverului când îl monta la loc. Uite! îi arătă. Ce spuneam? întrebă, dar până să primească răspunsul, își aminti el. Știu. După încă niște ani, începe să‑ți slăbească vederea, albești, îți apar riduri, scazi la trup, iar pielea ți se lăbărțează de zici că ți‑a rămas prea mare. Și gata cu distracția… Sufletul ți se tăbăcește de la atâta suferință, ca palmele după o viață întreagă de muncă și, cu timpul, nu mai ai trăirile de odinioară, nu mai simți intensitatea emoției. Tot ce te impresiona înainte, devine o rutină plictisitoare… apoi te ia un junghi, și încă unul, pe urmă apare o durere care nu mai trece cu niciun tratament… Asta este ceva nou. Ușor, ușor viața devine sadică. Te obligă să te obișnuiești cu durerea, cu boala și ajungi să recunoști că sunt ale tale, că fac parte din tine. Tu abia îți mai târâi bășinile de ici‑acolo și ești plin de sfaturi înțelepte, care nu interesează pe nimeni, pentru că nu mai sunt valabile… Acum sunt alte timpuri, e altă generație.

Oftă.

— De aici, începe chinul. Îți mor părinții și vezi clar că nu te tragi din rasă de nemuritor, apoi îți mor frații mai mari și, dacă ai noroc, ha, mor și frații mai mici și toți prietenii tăi înaintea ta. Acest lucru te pune serios pe gânduri. Sufletul, obosit, te‑ndeamnă să mergi acolo unde sunt ai tăi, în partea cealaltă… și reușește să te convingă, până la urmă, pentru că acolo sunt mai mulți, decât cei rămași aici, și te cheamă și tu te duci. Din acel moment, începe misterul. Mori pentru că te iei după ceilalți, care au murit înaintea ta. Dar cineva trebuie să rupă acest obicei prost, moartea. Îți vine în minte că poate ești tu acela și iar speri. Eu sunt sigur că există un secret aici, dar nu‑l pot atinge, își încheie expozițiunea domnul Yu.

„Într‑adevăr, trebuie să fie un secret…”, reflectă Neom, „… dar care o fi? Unde duce continuarea? Am să încerc să aflu eu”, hotărî în mintea lui.

— Și totuși, până nu mori, n‑ai de unde să știi dacă nu cumva ești nemuritor, glumi Neom. Dacă s‑a aruncat unul într‑o fântână, nu trebuie să se arunce toți, sau, invers, dacă se aruncă toți, nu înseamnă că trebuie să te arunci și tu.

— Hai că ești comic, tinere! Nu te obosi să gândești, că nu merită! A făcut‑o deja altcineva, înaintea ta… doar dacă nu cumva ești vreun geniu, dar nu ești, stai liniștit. Ce, tu crezi că eu am vrut să îmbătrânesc? Pur și simplu mi s‑a întâmplat.

 

 

Bău.

— Neom, și dacă ai fi cu nouăzeci și nouă virgulă nouăzeci și nouă la sută mai deștept decât nouăzeci și nouă virgulă nouăzeci și nouă la sută dintre oameni, tot n‑ai fi cu nimic mai special decât o picătură de apă dintr‑o ploaie torențială ce ține de trei zile. O etichetă pe încheietura mâinii și o etichetă pe degetul piciorului, asta ești. Așa începi și așa termini. Ești o mortăciune ca toate celelalte mortăciuni… Sclav sau împărat, tot în groapa aia ajungi. Grav e că, până atunci, oamenii își trăiesc viața ca proștii, în două stări: întâi încercând să‑și facă părinții mândri de ei, apoi vrând să‑și impresioneze copiii, în loc să trăiască de‑adevăratelea. Hm!

— Și nu există nicio scăpare? întrebă Neom, întinzând‑i revolverul domnului Yu.

— Pune‑ți un țel… și supraviețuiește! Cât mai mult. Asta e tot! Atât timp cât trăiești, viața moare pentru tine în fiecare clipă. E bun! constată după ce verifică arma, apoi o puse deoparte.

 

mâna aurul și pâinea

 

nu nu sunt nostalgic

nu sunt împotriva progresului

mașinilor cu aburi cu benzină electrică

electronică sau cum s-or mai numi ele

 

să vină

să ne ajute e normal

și nu e prima dată

 

dar noi am prins încă mașina aceea de mână

primitivă

cum vreți s-o numiți

am văzut-o acolo pe câmp

cum lucrează

și nu ne-am speriat

 

era doar o unealtă dresată

harnică

jucăușă

o prelungire a mâniilor noastre prin veacuri

 

în muzee

prin orașele înfloritoare

de la paris la tokio kinshasa

de la bucurești

la new yok

moscova bejing singapore

aceste unelte primitive

uimesc lumea și astăzi

și vă întrebați domnilor uneori

cum o minte a reușit să născocească

ceva care să meargă atât de frumos și de bine

fără motor

 

pive

mori

forje gatere

strunguri

războaie de țesut

melițe

 

fote ștergare

preșuri

oale ulcele

plase vârșe

ie cojoace pături

macate brâie cingători

cu fusul

cu acul iglița andreaua

foarfeca dalta ciocanul barosul

cuiul de lemn

cuiul de fier

calul căruța sania boul

și mașinile lor zburătoare

 

dar noi am avut noroc

le-am văzut în natură

vii

secere coasa gresia ciocanul și nicovala

grebla și furca

corlită batoza căruța cu cai sau cu boi

bărbații sănătoși la busturile goale

femeile cu sânii aproape goi

copiii pierduți pretutindeni

în lanul de grâu

 

poporaniști

semănătoriști populiști primitivi

poate

dar noi am avut noroc domnilor

am prins ultima zală de la căruța timpului

astea sunt rădăcinile noaste

 

voi

dragii mei

dacă nu știți

dacă uitați de rădăcini unde vă duceți

 

aurul galben se revărsa în valuri peste câmp

de-abia așteptam să culegem spice

să paștem vitele

gâștele

să ne jucăm

cu picioarele goale pe miriște

pline de ace spini mărăcini

să culegem cu mânuțele noastre spice

mănunchiuri

și să ducem acasă la pui și găini

 

pe miriștea în flăcări printre snopi călăi de grâu

și cârdurile de dropii

ne-am petrecut copilăria noastră

secerișul era al tuturora

și al nimănui

 

și vă zic domnii mei

nicio glorie

nicio mașină

nu înlocuiește secerișul de mână

nu adună lumina bobului de grâu

în mâini

nu înfloresc macii pe câmp

 

așa e

cine se mai uită astăzi la seceriș

cine treabă are

pâinea noastră cea spre ființă

cea de toate zilele

dă-ne-o nouă astăzi

și ne iartă

făina albă

făina neagră tărâțele maiaua

copăița dospitul ștergarul deasupra

cuptorul de aur țestul

cu cărbuni busuioc și levănțică

oul laptele apa și sarea

fundul și crăpătorul

vătraiul ne-au ținut pe noi în viață

 

au dispărut

și unii mai cred și astăzi că pâinea o fac uzinele

fabricile mașinile

undeva departe într-o țară străină

și ne-o trimit nouă aici

plăcintă pe masă

congelată

să nu se strice cumva

pe drumuri

 

pâinea noastră

cea e toate zilele

dă-ne-o nouă astăzi

și ne iartă nou greșelile noastre

precum și noi iertă greșiților noștri

și nu ne duce pe noi în ispită

ci ne izbăvește de cel rău

amin!

 

 

Doamna Maria Baciu, un om și o scriitoare model!

 

Doamna Maria Baciu,

că tot vorbim de repere și modele în cultura contemporană botoșăneană.

O viață de om în slujba limbii rămâne. Profesor și mentor atâtor generații! De la Horațiu Ioan Lașcu, Viorel Ilișoi la Ciprian Manolache etc., ucenici de sine stătători, profesioniști și personalități distincte ale literaturii, care își respectă și își venerează maestru, până la învățători, profesori medici sau oameni de toată cinstea.

Doamna Maria Baciu este, înainte toate, o scriitoare de excepție, asumată! Scrie proză, poezie, publicistică, cărți de specialitate... dar poezia e cea care a consacrat-o în cartea de literatură.

Cărțile de poezie ale domniei sale nu au vârstă și specializări distincte. Ele fac parte din opera unei conștiințe asumate. Stăpână pe mijloacele artistice, spontaneitate lucidă, vibrație intimă, reflexivă, contemplativă,  uneori, dinamică în precizia unui timbru existențial asumat pe deplin. O joacă a jocului matur, conștient, face deliciu unui travaliu profesionist. Cartea domniei sale, Viața cu colaci în coadă, Ed. Quadrat, Botoșani, 2024, vine să întărească aserțiunea de mai sus. O gravitate, aproape sesizată a paradigmei lirice, un eros aproape de sacralizare, divinitate și boemie, o ironie dulce-amară asupra umanului, grație și libertate de limbaj și mișcare artistică.

Vă invit să citiți cu atenție cartea doamnei Maria Baciu, prefața pertinent de Ciprian Manolache și veți înțelege, mai bine, că poezia nu are vârstă, e transgeneraționistă și mesajul ei este cel așteptat de fiecare dintre voi! La bună lectură!  

Aniversare

Ziua mea, cu Martie la braț,

Numără copacii de pe stradă,

Strânge flori, și parcă ar pluti,

Ziua asta, cu covrigi în coadă...

 

Așteptam să vină, și-a venit

Ziua mea, hazlie și pudrată,

C-un sictir, că merită respect,

Ziua asta, cu covrigi în coadă...

 

N-am onoarea! Ziua s-a sfârșit...

Nu-i voință și nici ochi să vadă...

Numai cu iluzii m-a hrănit

Ziua asta, cu covrigi în coadă...

 

 

Eminescu între Scylla și Caribda sau Vivat Concordia!..

 

Mihai Eminescu a făcut din Ipotești și Botoșani atracția numărul unu în biografia literaturii române și universale, centrul principalelor evenimente importante din viața geniului românesc: nașterea și moartea sau moartea și nașterea lui permanentă, opera nemuritoare - poezia!

De ani de zile Ipoteștii și Botoșanii și-au disputat întâietatea, patrimoniul sau nășia acestor activități. Când mai bune, când mai rele, când ambigui, coabitare și bună înțelege, când adevărate, mici sau mai mari războaie fratricide. Din astfel de istorii, mai mult sau mai puțin adevărate, cosmetizate și pline de înțeles și de farmec; pentru mulți din epigonii eminescieni, spectatori, sufragii și opiniunea publică, oricât ar fi fost de împachetat conținutul, nu au avut de pierdut decât colateralii.

Și e păcat: Eminescu este al tuturor și al nimănui. Este legenda vie a acestui meleag, acestei țări, lângă alți mari corifei ai culturii naționale!

Observ, cu satisfacție, scriitor și locuitor, că s-au făcut pași importanți în dinamizarea și buna desfășurare a evenimentelor culturale legate de numele și opera eminesciană.

Manifestările de vara acesta, 2024, prin dimensiune, amploare și participare tind să-mi întărească convingerea. Este meritul, în primul rând, al domnului Gellu Dorian, președintele fundației Hyperion și al doamnei Ala Sainenco, directoarea Memorialului Mihai Eminescu, sprijiniți de Primăria Botoșani, Consiliul județean Botoșani, Ministerul Culturii și, nu în ultimul rând, de Uniunea Scriitorilor din România.

Lor li se adaugă și alte activități prestate de Biblioteca Mihai Eminescu, Centrul de Cultură, Editura Geea și Festivalul Teilor, Steaua Nordului etc., de diferite școli și licee din orașul și din județul  nostru.

E de bun augur!…

N.b.1.!, cred că, în condițiile date, o mai bună coordonare, publicitate, mass-media, un mai bun management al proiectelor și activităților, astfel încât participanții să nu se calce pe picioare sau să se disipeze aiurea,  ar spori atenția și participarea a unui număr cât mai  mare de cetățeni (!).., dornici de frumos, relaxare și de cultură.

N.b.2.!, de o apreciere deosebită s-a bucurat prima ediție a Târgului de Carte! Felicitări! Să o țineți tot așa, și, ca o sugestie, să fie și la ediția din iarnă, ca doar are cu și cine.., carte să fie!..

N.b.3.!, felicitări celor care au câștigat, prin meritul lor și al onorabilului juriu (!).  Detractori și clevetitori au fost, sunt și vor fi. Premiile au și ele gradul lor, flexibil, de subiectivism dar, premiile de la Botoșani au confirmat în marea lor majoritate. Opera și timpul sunt dovezi incontestabile!

Premiul Național de Poezie Mihai Eminescu - Opera Omnia și Premiul Național de Poezie Mihai Eminescu – Opus Primum, 2024, a revenit poetului Lucian Vasiliu și, respectiv, poetului Alexandru Funieru. Felicitări!

N.b.4.!, pentru cunoscători, se cuvine să amintim contribuția inestimabilă a lui Laurențiu Ulici ( 1943-2000, Dumnezeu să-l țină în istoria și memoria literaturii române!) la înființarea și organizarea Premiului Mihai Eminescu- Opera Omnia la Botoșani, începând cu ianuarie 1992. La toate cele se adaugă girul lui Nicolae Manolescu și al poetului Gellu Dorian, organizatorul de facto al celui mai râvnit și mai important premiu de poezie din România - Premiul Mihai Eminescu- Opera Omnia.

 

Paul Mircea Iordache – un Om al Vetrei Românești!

 

Trece printre noi, ca mulți alții, de mai multe decenii, un om de un caracter și o modestie aparte.

Domnul inginer, Paul Mircea Iordache, cum le place, la mulți dintre noi să spună, e mai mult decât atât. E, în primul rând, un om împlinit: familist, cu copii și nepoți, profesionist de înaltă clasă, în meseria domniei sale, scriitor și sufletul revistei Vara Românească și acțiunilor, activităților legăturilor de prietenie și românitate cu cei din Basarabia și Bucovina de Nord.

E, cum s-ar zice, cunoscut mai bine afară decât înlăuntru!

 

Zilele acestea este ziua domniei sale de naștere.

Să-i urăm și noi, La Mulți ani, domnule Paul Mircea Iordache, viață lungă și multă sănătate, că putere de muncă și energie aveți!

 

N.b.! Născut la 17 iunie 1945 în localitatea Bălușeni, județul Botoșani, absolvent al liceului teoretic „August Treboniu Laurian” din Botoșani (1963) și al Facultății de Electrotehnică a Institutului Politehnic „Gh. Asachi” Iași (1968), este inginer electromecanic.

Activează la Exploatarea Electroenergetică Județeană Botoșani în execuția, proiectarea și exploatarea instalațiilor și rețelelor electrice (1968-1975); la Trustul de Antrepriză Generală Construcții-Montaj a județului Botoșani, ca șef al Lotului de Instalații Electrice (1975-1978) și la Societatea „NORD-PROIECT” S.A. Botoșani, conducând colectivul de instalații electrice (1978-2012).

A fost distins cu “Medalia Muncii”, în 1982.

Este membru al Societății de Instalații Electrice și Automatizări din România (S.I.E.A.R.); al Comitetului Național Român de Iluminat (C.N.R.I.); al Asociației Inginerilor de Instalații din România (A.I.I.R.); membru fondator (1990) al filialei județene Botoșani a organizației culturale și de atitudine civică „Uniunea Vatra Românească”. În prezent, redactor-șef la periodicul „Vatra Noastră Românească”, editat la Botoșani, începând cu anul 2000. Colaborări în publicistica botoșăneană – reportaje de la manifestări de reper în sufletul românilor: Podul de flori – Prut, mai 1990; Marea Adunare Națională – Chișinău, august 1991; 1 Decembrie 1990, Alba Iulia;

În aprilie 2007 debutează editorial (Editura „Taida” Iași) cu volumele :”Năluci întârziate”– poezii și „Cioburi de copilărie”– povestiri.

În august 2013 lansează noile volume (tot la Editura „Taida” Iași): “Ochiul bufniței” – micropoeme – și “Jocul umbrelor” – micropoeme și alte poeme.

Apariții în volume de antologie: „Lirică română de pretutindeni” – Antologie lirică realizată de Iuliu Laurian Popovici; Editura „PIM”, Iași, 2011; „Poetes, vos papiers!”- Anthologie de la poesie roumaine; Selection et traduction – Paula Romanescu;

Editura „TIPO MOLDOVA”, Iași, 2014; „Chemarea cocorilor” – Romanian haiku – Anul VII de concurs – volum colectiv; Editura „PIM”, Iași, 2014; „Pană de cocor” – Romanian haiku – Anul IX de concurs – volum colectiv, coordonator Corneliu Traian Atanasiu; Editura „PIM”, Iași, 2016; Premiul special, Romanian Kukai, februarie 2017.

Medalia Societății Culturale „Steaua Nordului” Botoșani, 2017.

Este membru al Cenaclului literar „Ion Pillat” Botoșani.

 

Câteva micropoeme, marca Paul Mircea Iordache!

noapte geroasă –

și haloul lunii

pare un fular

 

ulița din sat –

urmele plugușorului

copilăriei

 

regenerare –

un bol cu grâu încolțit

la geamul bunei

 

cititor ad-hoc –

iarna o buburuză

ascunsă-ntre cărți

 

câmp înzăpezit –

urme de pași împletesc

cărarea spre schit

 

rafale de vânt –

ciutura cumpenei

leagăn pentru timp

 

acel derdeluș –

încă se dă cu sania

copilăria

 

tainele apei –

în crucea de gheață

nașterea și moartea

 

salt în infinit –

prima picătură

desprinsă din nor

 

concurs hibernal –

din nou soarele-i primul

la săniuș

 

primii ghiocei

de sub frunzișul mort –

schimb de generații

 

nimbul lumânării –

un alt început al

universului

 

prizonieră –

primăvara-n cătușe

sub pânza de nori

 

cochetărie –

seară de seară luna

se-oglindește-n lac

 

vechiul conac –

iedera mai urcă

treptele spre cerdac

 

 

Botoșani, 25 martie 2024